Era prima zi de scoala. Ma rog, facultate. Ea tot scoala ii spunea. O sala mare, sobra, trista, cu mese si scaune vechi, dar cu un aer somptuos. 

 

In ultima banca era el. Rebel, cu un par frumos, mai stralucitor decat al ei. Il intreba ceva, el ii zambi, iar ea se indragosti definitiv si irevocabil. Se iubira, se casatorira, iar de atunci incolo si-au indeplinit respectuos rolul de sot si sotie. Ii facu copii, frumosi si multi.

 

Anii trecura, iar ea se uratea o data cu varsta. El, in schimb, devenea din ce in ce mai interesant, mai misterios, cu parul lui mai stralucitor decat al ei. Ea il iubea din ce in ce mai mult si il invidia cu gandul. De fapt, pana si copiii, tot multi, aveau parul mai stralucitor decat al ei.

 

Ea crestea in ani si se uratea in continuare. Intr-o zi, el muri. Avu dezamagirea ca a fost lasata singura intr-o lume nedreapta, dar ii statu de veghe la capataiul sicriului de pe o masa cumparata din salariul lui crescand. Pana intr-o alta zi….

 

Se uita la el in cosciug, palid si serios si observa ca, chiar si acum, el avea un par alb, dar totusi lucios… Mai stralucitor decat al ei. Intr-un moment de ganduri intortocheate, duse prea departe, lua o foarfeca, ii ridica capul aproape blocat in pozita stearsa de mort si taie cat de mult o tinura muschii batrani ai mainii. Taie, in speranta disperata ca macar in moarte sa fie ea partea remarcabila a cuplului. Cand termina, cazu obosita si lasa reumatismul sa-si continue durerile cele de toate zilele. Apoi il privi… Si tot ce simtise ea vreodata, tot focul cu care plecase de la parinti, se maritase cu el intr-o capitala bine cotata si toate durerile facerii pe care le indura de cel putin cinci ori, se dusera in rai odata cu sufletul lui.Ea ramasese pe pamant, scarbita de cata uratenie poate zace intr-un cap chel, neputincios, batran si mort. Se mira cum si-a putut pierde viata si cum a acceptat ca ea sa fie intotdeauna umbra lui. Si totul din cauza parului aluia…

 

Si pleca. Isi lua un bagaj mic si lasa una din multele lor case, cumparate, evident, din salariul si parul lui. Nu ii suna pe nici unul dintre multii lor copii, pentru ca, oricum, semanau cu el. Si se muta in alta. Iar el zacu singur, intr-un sicriu scump si o casa in care nimeni si nimic nu mai scoase un zgomot. Dupa un timp, incepu sa puta. Vecinii se mirara, dar ajunsera repede la concluzia ca ea sigur s-a senilizat pana la nebunie de la batranete, pentru ca el nu avea cum. Si uitara. 

 

Morala: uneori pana si iubirea atarna de un fir de par.