Archive for Octombrie, 2009

Special.

Sâmbătă, Octombrie 31st, 2009
Mai tineti voi minte cum era cand erati mici? Ma rog, nu chiar mici, dar pe acolo. O pre-pubertate manifestata precoce, cand descopereati lumea, cu tot ce vi se parea ca cuprindea ea? Eh, eu in perioada aia ma decisesem sa arunc iremediabil casetele pe care mi le facea cadou tata cu Vivaldi sau Verdi si sa le inlocuiesc cu preferintele personale (bine, imi placeau si alea, a nu se citi ignoranta fata de cultura, doar ca la varsta aia le gustam ca fiind muzica buna pentru somn).
 
First and forever the best a fost, este si va fi Michael Jackson. Nu vreau sa spun acum nimic, decat: duceti-va la film.
 
Second si multumita unui var apropiat, au fost hip-hoapele, mai exact Mafia, La Familia, Parazitii, RACLA etc. Pe vremea aia, primele doua trupe mentionate cantau impreuna si era lupta aia Kartel versus RACLA. Eh, eu fatuca in scoala generala, fascinata de atatea versuri per melodie, m-am atasat de tot ce inseamna muzica asta si, mai ales, am capatat o fascinatie pentru faptul ca erau si fete in ecuatia de care vorbesc, ce aveau si voce si caracter.
 
Pe una dintre ele va invit sa o urmariti intr-un interviu care merita. E format din doua episoade, pentru al doilea mai aveti de asteptat, dar nu mult.
 
  • Share/Bookmark

Our last show…

Joi, Octombrie 29th, 2009
…A fost azi. Si va mai fi. Depinde de noi daca si de cate ori il mai vedem. Depinde daca mai vrem, daca ne tine…
 
Al meu a fost azi. Si va mai fi. Pentru ca vreau. Pentru ca asa e singurul mod in care il mai vedem, in care ii simtim zambetele, radem la glumele lui sau ne blocam fascinati la dansul lui…
 
A fost… si marketing… si realitate… si imagini inaltatoare, care iti taie respiratia… si a fost el.
 
Am ras, am plans, am aplaudat si am dansat. Dar totul in fata unui ecran. Asta ne-a ramas… Un ecran… Si de fiecare data cand il vom vedea, va fi in fata unui ecran.

Dar e…

 
Duceti-va la film ca nu o sa regretati nici macar o secunda.
  • Share/Bookmark

Dialog in oglinda

Joi, Octombrie 22nd, 2009
Eu: Ce? Ce te uiti asa la mine?
 
Ea: Hihi. Buna.
 
Eu: Da. Buna. Care-i faza? Ce vrei? Am baut cumva prea mult? E de la… ?
 
Ea: Ei, hai, nu mai fi asa. Ma faci sa rosesc.
 
Eu: Ai rosit tu vreodata?
 
Ea: Eu nu, dar tu da.
 
Eu: Adica?
 
Ea: Pai pe mine ma vezi doar cand ai tu chef. Dar nu te-ai gandit niciodata ca sunt mereu acolo? Ca tot te lauzi ca gandesti mult.
 
Eu: Whatever. Ce vrei?
 
Ea: Ce vreau? Sa vad ce mai faci. Vad ca m-ai cam uitat. Au trecut prea multe zile in care te-ai uitat la tine dar, de fapt, niciodata la mine.
 
Eu: Aaa. Da. Poate. Ma rog, scuze. Dar de ce ti-as zice ce mai fac? N-ai zis ca esti mereu acolo? Nu stii déjà?
 
Ea: Poate stiu. Dar nu imi place cand uiti de mine. Uff, de ce nu vrei sa vorbim si noi normal, relaxat?
 
Eu: E asta o situatie normala? Oricum, e ciudat sa vorbesc cu tine. Stii tot. Ma simt aiurea. Ma uit in ochii tai si vad unele adevaruri pe care n-as vrea sa le realizez. Si unele ma dor, altele ma macina. Prea putine ma multumesc.
 
Ea: Ti-e frica de mine? Vezi, déjà vorbim altfel. Progresam.
 
Eu: Da, nu stiu daca as vrea sa vorbim. Dar tie nu ti-e frica de nimic?
 
Ea: Ba da. De fiecare data cand ne vedem ma ingrijoreaza cate ceva. Bine, nu e asa tragic. Uite, de exemplu, imi place cand ma machiezi. Esti mai atenta ca oricand.
 
Eu: Eu vorbeam de frica, nu de griji. Nu stiu daca-s pregatita sa vorbesc cu tine.
 
Ea: De ce? Ti-e ca ne aude cineva? La stilul tau, nu cred.
 
Eu: A ha. Nu. Doar ca atunci cand te vad, realizez tot, nu doar de machiaje sau ce zici tu. Tot ce imi place si tot ce nu. Tot ce ar trebui sa schimb la mine. Tot ce imi da puteri si toate lucrurile de care imi e frica.
 
Ea: Si de ce ar fi asa greu? Ai luat multe decizii in viata iar eu primeam rareori, poate, doar o privire. Atunci erai singura. Acum de ce e asa greu?
 
Eu: Ce optimista esti. Daca ma gandesc mai bine, tot ce tine de tine e in mainile mele. Tot. De unde atata optimism? Ca pe mine ma cam sperie responsabilitatea asta. Daramite tu, ca depinzi de mine.
 
Ea: Stiu. De multe ori incerc sa evit sa iti zic cand nu imi place ceva, ca sa nu iti stric ziua. Dar nu pot, se transmite. Ganduri, sentimente, intuitie. Nu pot sa ma abtin. Ia-o ca pe un ajutor.
 
Eu: Adica tu esti toate astea? Pai din ce esti construita? Da-ma pe spate, din neuronii mei cumva?
 
Ea: Uff. Nu. Aia sunt ai tai, faci ce vrei cu ei. Eu sunt parte din sufletul tau. Ti-am zis cam ce sunt.
 
Eu: Si atunci? Ce vrei de la mine?
 

Ea: Ce vrei tu…

  • Share/Bookmark

Cand iei o pauza de viata…

Joi, Octombrie 22nd, 2009

Ce revigorant e sa racesti. Crunt, cu dureri, ochi obositi si tuse. Atunci intervine limitarea ta de om cu oase, sange si organe si spune “STOP! Gata! Orice ai face, acum zici <<piua>>, pentru ca nu esti invincibila!”. Si asculti. Stai in pat. Citesti. Simti neintrerupt ce ti se intampla atunci cand esti in metrou cu cartea-n brate si se apropie statia ta – cum sufletul iti zvacneste odata cu cartea. Sau cum cartea prinde viata in sufletul tau.

 

Acum nu te intrerupe nimeni. Inchizi ochii si devii Mirona sau Octave Parango. Le vezi povestea sau le-o continui. Te trezesti cu citate. Si reiei de unde ai ramas…

 

Nu sunt prototipul persoanei sociale. In felul meu si in anumite momente, iubesc singuratatea. Cand suntem doar noi, eu si gandurile mele, ne intelegem mai bine. Desfacem mistere, lansam si apoi combatem ipoteze, clarificam informatii pana atunci vagi.

 

Totusi, soarta face ca, de multe ori, zilnic sa fiu pe drumuri. Cu diverse. Sa citesc in metrou, sa gandesc in microbuz si uneori sa nu ma imbrac corespunzator gradelor de afara. Ca sa lamurim raceala.

 

Si cand IACRS-ul cu pricina apare, zaci. Amani tot ce ardea si zaci. Incepi sa te consideri stapanul de necontestat al corpului tau uman si firav daca reusesti sa te ridici pentru a misca fereastra si, deci, pentru a decide de cat aer proaspat vrei sa ai parte.

 

Cand racesti si zaci, ceva te impiedica sa ai gandurile egoiste de pana atunci. Sa reanalizezi probleme, sa cauti strategii sau sa-ti promiti vreo minune. Nu poti. Te pierzi in personajele care te imbie sa inchizi ochii si iti tin tovarasie de-a lungul somnului.

 

Ce revigorant e sa racesti. Atunci, iti dai seama ca iti pot curge lacrimi fara sa fi suferit, ca ti se pot inmuia muschii fara sa te fi indragostit, ca poti avea lipsa poftei de mancare, fara sa fi trecut prin vreo drama. Si doar atunci, toate vocile din jurul tau raman doar niste gemete indepartate, chinuite de alte boli…

  • Share/Bookmark
Autentificare
Theme design by Christian Gnoth

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

Parerea ta conteaza

Echipa Weblog.ro e alaturi de tine! Da-ne un semn!

  • Vrei sa iti faci cont pe www.weblog.ro si intampini dificultati?

  • Ai intrebari legate de folosirea site-ului?

  • Doresti sa ne comunici comportamentele abuzive ale unor membri?

  • Vrei sa faci comentarii sau sa ne dai anumite sugestii?

P A R E R E A T A