Fara nici o legatura (nu bat apropouri, ca daca o fi vreuna, eu nu o vad inca), Cioroianu, ministrul de externe, a demisionat. In prima faza am tratat gestul ca o sensibilitate a lui fata de tanarul ala roman, Crulic, care a murit prin puscariile altora. Tanar fiind, de asemenea, si ministrul. Dar parerea mi-a fost definitivata cand post – cedere, eternul TV mi-a livrat informatii potrivit carora politicianul a comis-o de multe ori, in fata unor oameni importanti. Si nu ma ofticam atat de rau, daca nu ar fi fost gesturi pe care eu, ca cetatean semi-informat, nu le-as fi dedus. Eu nu as fi facut asa, dar fara sa stiu concret de ce. Pur si simplu, din instinct. Cum, frate, sa ii arati “ok” unui om din Spania??? Unde isi mai spune cuvantul cultura fiecarei tari? Ca noi acceptam asta, e altceva. Acceptam noi multe de la americani, ca doar ii vedem ca pe o mantuire.  

In paralel cu gloria noastra organizatorica si cu bordurile constant inlocuite, veneam ieri cu microbuzul de la

Constanta

. Intersectia Mihai Bravu era in lucru, tramvaiul nu mergea, dar cei ce munceau la linii nu prea erau acolo. Asa mi-am amintit si ca mi-am mai luat teapa asta acu’ cateva luni, cand trebuia sa ma intalnesc cu Bebe si 34 a luat-o prin alta directie, iar eu am intarziat 30 minute, fara sa stiu cum sa explic exact de ce. Intr-adevar, azi trecuse putin peste ora 17, dar atunci parca era dimineata. In fine.  

Tot in deja cunoscutul meu drum inspre Bucuresti de pe litoral (sau ma rog, de pe langa), nenea de la volan a luat-o putin cotita pe Centura, ca sa lase pe cineva la nush-care benzinarie. Care drum pe respectiva sosea, a fost lent si relaxant, desi nimeni nu vroia asta. Tiruri si masini de genul. Ca sa aflu, la cateva ore dupa, ca era o greva a transportatorilor, ce avea legatura cu rovinieta. Jur ca daca avea de-a face cu taxa de prima inmatriculare, ma alaturam si eu, desi nu as putea pune numere acum decat adidasilor.  

In drumul pe alt microbuz, pe ruta inspre casa mea. Ca cetateanul corect, am platit drumul. Bilet ciu-ciu. Ca sa nu mai zic ca o baba si un nene imi invadau spatiul personal si mai faceau si niste glume cretine, pe care nici macar nu tineam sa le aud, daramite sa zambesc la ele. Si pe la jumatatea drumului, un alt nene sofer l-a avertizat ca e politistu’ nush unde. Mi-am primit biletul, macar de as fi avut ce face cu el. Eu si inca 6-7 oameni. Din peste 20.  

Traseul microbuzului a inceput din Militari, unde ocupau trotuarul trei recipiente (daca as sti cum sa le numesc altfel, as face-o) de gunoi, dar pe sectiuni: plastic, sticla si hartie, parca. Aratau asa ciudat si erau pozitionate atat de de-a indoaselea, incat acum se afla si in mobilul meu, sub forma de poze. Doar ca eu eram nebuna din acel loc, iar cei din jur ma priveau ca pe turistul japonez. Nu stiu de cand zac alea acolo si nu am cum sa vad daca inauntru chiar e ce scrie pe eticheta, dar in alte parti ale orasului nu am vazut… Singurele locuri unde am mai remarcat cosuri de genul erau spatiile cu bude de pe Autostrada Soarelui. Doar ca acolo erau mici, nu cat mine.  

Autostrada Soarelui… Frumoasa, dreapta, nedenivelata. Asta daca nu ar da in drumul vechi, pe care pana la urma tot il folosesti, daca vrei sa ajungi la mare. Cu precizarea ca ala, saracu’, tot cu o banda pe sensul de mers a ramas. Comparativ cu Bucuresti – Pitestiu’, stii pe unde mergi. In primii ei 30 de km, pe autostrada asta habar n-ai cat mai ai. Dar e dreapta si frumoasa. Drumul perfect, pana iesi de pe ea. De acolo esti pe cont propriu.  

Problema romanilor e ca sunt individualisti. Da’ rau. Ce imi pasa mie cum e
tara
, daca eu imi duc existenta in felul meu, cu bune si rele? Iar pe noi tot ce e nou ne omoara, ca nu stim sa ne organizam si sa elaboram o tactica de organizare. Azi, in fata unui bancomat d-ala care mananca bani in loc sa ii dea afara, vreo doua tanti au iesit sa plateasca facturile ca la sarbatoare. O alta tanti, in fata lor, nu reusea sa achite o chitanta mai speciala. O fata mai tanara a venit si s-a alaturat, din priviri, lipsei mele de rabdare. Chitanta aia i-am salvat-o eu. O alta tanti, cam de varsta lor, bunica-mea, isi recunoaste limitele si s-a resemnat cu gandul ca video-ul poate avea si optiunea “pauza” si se duce la ghiseu, unde mai sta si la coada. Ea s-a integrat in system. Dar persoane ca alea de la bancomat incurca – incearca sa reuseasca ceva ce nu sta in capacitatea lor. Si asta din pura mandrie personala. Ca nu se schimba nimic in
tara
daca mai merg cativa pasi pana la ‘telefoane’. Deci, individualismul.  

Morala aberatiilor de mai sus e ca eu nu pot spune concret ce se intampla in jurul meu, pentru ca sunt informata in mod vag si dezorganizat. Pentru asta nu-i vina nimanui, intr-o societate democratica si nu multilateral dezvoltata. Dar poate asa imi rezolv si eu frustrarile social-politice. Si, oricat de ciudat ar parea, sper ca nu sunt singura care le cara. 

Vin alegerile pentru primarii. Eu cu cine votez? Pai, cu oricine, mai putin Cristian Diaconescu. De ce? Pentru ca nu stiu nimic despre el. Deci, pe cine aleg?