Archive for Septembrie, 2007

Ce nu te omoara, cica te-ar face mai puternic…..

Joi, Septembrie 27th, 2007
De cand ma chinuiam sa fac un sondaj. Ma uitam la optiunea aia si asteptam inspiratia care nu prea venea. Acum am una. Cine e de acord sa decretam saptamana asta de rahat? Eu as fi. Nu ca zic astrele, s-ar topi Polul Nord sau am eu ghinion. Pur si simplu.
Saptamana a debutat duminica, nu luni ca ar fi prea plictisitor. Cu o lupta cu un parbriz. Din care nu eu voi risca sa am probleme. Just my luck.
Marti am aflat ceva. De atunci fac tot posibilul ca acel lucru sa iasa in dezavantajul meu. Joi mi se va confirma.
Si totusi…
Aveam momente cand speram, nu stiu exact la ce, dar imi acceptam statutul de jucarie intr-un sistem si ma resemnam ca parca as face o diferenta. Nu o vede nimeni, dar ea e.
Si incercam minuni. Si se dovedesc a fi doar tentative, nu pentru ca as vrea sa fie asa, ci pentru ca se intampla.
Exista sperante si vise si chiar credem in ele. Pana vine momentul ALA. Primim pumnul spiritual. "Esti oarba? Nu exista lucrurile in care crezi tu. Te-ai vazut un pic mare si tare si deja iti vine sa te lupti cu muntii?".
 
Dai peste cate un "ceva" pentru care sa lupti. Greu dar dai. Si lupti. O idee pica, apare alta. Te ridici si continui. Ca orice om complex, care realizeaza ca totul se poate inlocui. Pe langa toate razboaiele astea incerci sa ai o viata a ta. Si iti dai seama ca e in natura ta sa o comiti ca ea sa nu existe. De ce? Mai ai tupeul sa te intrebi de ce? Uite asa.
 
Dar sunt lucruri in care speri vag, in lumea ta, cat sa nu te auda nimeni. Si savurezi o "victorie" pe care doar tu o stii, fara sa aiba idee cineva de ce pur si simplu ai o zi buna.
 
Ma chinui de cativa ani sa inteleg de ce o comit eu. Desi tot mediul incojurator  ma ajuta sa imi demonstrez ca nu am dreptate ca am indraznit sa ma pun cu soarta. Care? Aia de apare in fata mea cand am senzatia ca imi merge bine. Stiam ca aduc ghinioane oamenilor. D-aia ii evit. Efect secundar: imi aduc mie. Ca atunci cand nu ai cui sa ii cauzezi probleme, persoana cea mai la indemana ramai tu insuti. Tre sa se duca undeva si energia aia negativa emanata de cactusi sau camere nearajate in spiritul cine stie carei credinte. Si daca ai cauza ghinioane altora, parca e mai amuzant sa mai patesti si tu una alta.
 
Nu vroiam sa scot ceva elevat. Vroiam doar sa scot. Sa stiu ca oricat de vag, am zis ceva. C’est la vie. Exista si saptamani de rahat.
 
"Aceasta este declaratia pe care o dau, o sustin si o semnez". (prea tare ca sa nu adaug) Si apropo, post mortem observ ca eu nu pot sa vad primul meu sondaj.
  • Share/Bookmark

Tags:
Posted in Personal | 1 Comment »

Viata e asa cum e…

Marţi, Septembrie 18th, 2007
Cu siguranta nu e ca in filme. Si nu iti dai seama de asta doar cand asculti o melodie cu care ti-o spune. Tre sa vezi. De dinauntru. Sa te prezinti printr-o usa metalica, sa te caute la intrare si dupa sa te acompanieze intr-o camera unde ai "nu foarte mult" sa spui ce ai de spus.
In camera aia cu doua mese maricele si doua scaune ai libertatea sa faci ce vroiai – un om auzit. Si te uiti la intrebarile alea pe care le-ai reeditat o saptamana ca sa nu sune urat, nu stii cu care sa incepi, sa continui sau sa termini. Stii ca vrei sa faci ceva. Stii ca esti fata in fata cu un om care poate sa iti raspunda sau nu. Si totusi o face. Si iti spune sincer.
Si te priveste si te intreaba curios "ce mai e pe afara?". "La fel". "Cum la fel, cum adica la fel?"
Si pleci cu o impresie….din acelasi loc si cu acelasi care te-a condus inauntru, fara sa stii daca si cel cu care ai vorbit va pleca cel putin in curand.
Da frate, justitia nu e dreapta. Am mai zis-o si o repet. Nu e si Doamne ajuta sa fie la un moment dat.
Si tot fac eu ce vreau si o sa am o noapte la dispozitie sa ma rog sa aiba un ecou. Pe aceeasi scara cu intentia mea.
Si atunci voi sti ca lupt pentru un lucru care va invinge. Si ca societatea are valori. Ca nu chiar toti sunt corupti. Ca romanii au si ei minte, cand vor. Ca omenirea nu o sa moara din propria inconstienta. Ca libertatea e un lucru al nostru, al tuturor…
 
  • Share/Bookmark

Tags:
Posted in Personal | No Comments »

fascinatia diminetilor

Luni, Septembrie 17th, 2007
Tocmai ma emotionau azi dimineata copiii care se duceau spre scoli cu flori mai mari decat ei, uniforme si pamponase in par. Zi insorita, avea potential de o "luni" atipica si vesela. Asta pana sa ajung la serviciu. De ce? 
Conversatie in microbuz:
- (unu foarte ratacit, am putea sa ii spunem Vasile, ca oricum sunt sanse mari ca asa sa il fi chemat, catre sofer) Nene, opreste si tu sa ma duc la Carrefour (pe undeva pe autostrada Bucuresti – Pitesti).
- (nenea soferu, enervant de ursuz) Nu opresc ca nu am voie.
 
 *opreste la intrarea in Bucuresti* 
 
- (Vasile) Hai ca ne-am luat cu vorba si am uitat sa oprim. Prindem si semafoarele.
- (soferul in sila, in timp ce Vasile cobora) Mda, e multi destepti ca tine…
 
???Am I missing something???
  • Share/Bookmark

Tags:
Posted in Personal | No Comments »

ar mai fi si ceva frumos…undeva acolo…

Vineri, Septembrie 14th, 2007
De fiecare data cand apuc sa vad mici frumuseti ale mediului incojurator, detalii la care nu ma stramb cand ma uit, apare altceva.
In urma cu cateva zile, un circ italian ce are ca vedete copii ai strazii, a  facut un spectacol in colaborare cu nu stiu ce ong romanesc care face acelasi lucru. Sa vezi un homless imbracat precum balerinii, cum se misca gratios, zambind, pe un cearceaf care atarna pe o chestie considerata nesigura de oamenii de rand. Si care a continuat sa zambeasca si dupa "demonstratia" dedicata presei. Un altul, cules de prin Pitesti, a tradus coerent ce zicea o patroana de circ italianca. Si facea fiecare acolo cate ceva.
Ies de acolo, plec la serviciu. La malul uratei si jegoasei (in ton cu majoritatea locurilor din interiorul Capitalei) Dambovita, un batran sters si singur pescuia. Dar nu cu lansetele alea din care nu intelegi mai nimic. Pur si simplu, cu fel de bat. Mai prindea cate un peste cat palma si se simtea implinit. Si am petrecut excursia in tramvai cu o dilema: "o facea de foame?". Nu m-ar mira, cum nu ma mai mira nici bataile din tramvai, babele care te pacalesc ca vor sa dea un telefon de la public si te jefuiesc cat te chinui sa bagi codul de pe cartela si nu ma mai enerveaza nici macar oamenii aia care iti pun intrebari cu raspunsuri mai mult decat evidente.
Mai nou ma irita propriile mele rataciri. Presantele momente cand parca chiar ma oftica ceva important, cand nu vad decat ce vreau, cand imi dau seama ca 70% din oamenii de pe strada sunt idioti. Restul de 28% sunt cei care merita criticati cand stai in picioare si n-ai ce face si 1% e ala care ti se pare cunoscut, dar habar n-ai de unde.
Si tocmai vroiam sa scriu ceva optimist si frumos despre orasul care mi se pare din ce in ce mai urat, cand am ajuns la eterna mea depresie spirituala, cauzata de motive pe care eram convinsa ca numai eu le intelegeam. Care depresie/tristete a trecut de stadiul de o noapte si deja se lupta sa capete cu mandrie 24 de ore. Cu care am disperat vreo cativa oameni. Asa ca incerc sa ma consolez cu lucruri mici, dar simpatice. Cum ar fi Chirila care va canta despre porcii europeni, Puya care vrea sa faca ceva pentru drepturile omului sau aia de scriu pe www.starshitting.com – site proaspat descoperit de mine.
Ar mai fi de mentionat o concluzie cat se poate de haioasa, daca incerci sa uiti ca iti reprezinta tara, ca fiecare alt milimetru de pe cei 234 mii (parca) de km patrati. In drumul spre mare exista cred ca singurul catun din Romania in care nu au aparut vilele. Denumirea lui? "Satu nou". Te uiti la casele de lut, locuintele parasite si cele ale oamenilor ceva mai instariti, din beton si te intrebi in urma cu cat timp i-a fost ales numele. Cand iesi, o placa mare si frumoasa iti zice ca "Locuitorii din Mihai Voda va ureaza drum bun". Atunci apare o singura intrebare: Unde naiba ma aflu?
Revin dupa ce gasesc alte detalii care mai fac omul sa si zambeasca. 
 
 
  • Share/Bookmark

Posted in Personal | No Comments »

Din nou la adapost…

Joi, Septembrie 6th, 2007
A trecut cam o luna de cand nu am mai aparut pe aici. Timp in care mi-am intarit scutul spiritual, am vazut locuri si oameni, m-am bronzat si s-a dus, am tras petreceri si m-am trezit din ele, am suportat caldura si am revenit la frig. La foaia virtuala unde scriu aproape tot ce vreau si mai fac si reclama la asta.
Au trecut vacante, somn mult, calatorii, concerte. Si totul devenise o stare de fapt, naturala. De fapt, in asta se transforma tot ce trece de trei zile. Crezi ca vezi ce e in jurul tau de dinafara, de fapt nu e decat un alt unghi…Care nu iti arata decat ca un triunghi are mai multe varfuri. Dar tot la ala te pe care il stiai, pentru ca ala te face sa evoluezi. Incepi din nou sa mergi repede, sa iti pui mobilul sa sune si chiar sa tii seama de el, sa iti calculezi orele de stat pe mess, sa reinveti intervalul de minute la care vine tramvaiul, sa te reindragostesti de aia care iti placeau pana atunci…
Intre timp se mai topeste un ghetar, cineva pleaca, altcineva bine, parca se intampla chiar toate care au stat in loc inainte sa pleci.
Si totusi, cand te intorci te asteapta tot. Sa retrasezi cercul pe care ai inceput sa il desenezi, acum mult timp. Si toate dilemele universale reapar. Tot ce parea ciudat la prima vedere redevine natural. Iti aduci aminte, in detaliu, de toate pasurile pe care le aveai pana acum.
Si iei creionul in mana si continui sa desenezi… (to be continued cand imi reapare curajul de a spune tot ce am pe suflet).
 
  • Share/Bookmark

Tags:
Posted in Personal | 1 Comment »

In linistea noptii (recuperat).

Joi, Septembrie 6th, 2007
(am sters acest blog din greseala. ca putine lucruri din viata mea, simteam ca am pierdut ceva. sa fie manie? dar se afla intr-un fisier din calculator. asa ca il republic. scuze pentru comentariile sterse. nu trebuia sa fie asa…
 
 
Si uite asa…
 

Eu in casa mea mare si tare, rupta de civilizatie, intr-o pauza de vanatoare de viespi, cu traheea varza parul partial murdar si unghiile nefacute, scriu un “blog” pe o foaie, la lumina lumanarilor si ascult muzica la reportofon, cu ultima baterie din casa. Situatie ce poate parea romantica, de altfel.

 

 
Aveam de scris un reportaj smecher pentru o restanta, de facut un eseu cu care sa se laude mama. Trebuia sa imi fac unghiile rosii, sa culeg felicitari pentru carnetul care s-a intors unde ii era locul, sa barfesc, sa vrobesc cu baiatul ala frumushel pe mess, sa organizez iesiri.
 
Trebuia sa sarbatoresc cu ai mei si sa ies cu masina. Nu sa ma cert pe tema viespilor si, implicit, decizia de a ne muta aici, nu sa ajung acasa inaintea unei furtuni, cat sa prind curentul oprit si sa nu am net dupa si fara carnetul care ma asteapta cu dor.
 
In schimb, scriu ca sa imi ocup timpul pana vine minunea (curentul) si ma gandesc ca oi fi omis vreo viespe si se urca pe mine silentios acum. Cu ocazia asta, stric aiurea si lumanarile primite cadou in timp – luati-mi altele L).
 
In momente ca asta, cand te gandesti pentru ca nu ai ce face si nu poti sa dormi, multe lucruri nu mai conteaza. Timpul se numara acum in baterii.
 
In urma cu doua ore ma certam cu mama ca am luat 13 la examen si nu 15 si in urma cu trei se lua shefa de mine ca as fi omis o informatie. Acum ma rog de comuna sa se aprinda.
 
Acum imi dau seama cat de mult imi doresc sa termin odata teancul ala de carti cumparate intr-un timp relativ scurt sau primite pe la lansari. Acum parca imi pare rau ca tip aiurea la oameni nepotriviti. Acum as vrea sa fiu la mare cu cativa oameni pe care doar eu sa ii aleg (se stiu ei) si sa stam pe mal si sa radem. Poate ca nu ar trebui sa mai fiu asa indiferenta cu multi si sa nu ma panichez cu putini. Poate ar trebui sa iubesc si eu si sa sufar, ca orice om normal. Si daca m-as chinui, probabil ca as si slabi. A, si cred ca nu as mai fuma.
Ar fi bine si sa fiu mai linistita, sa nu mai vreau tatuaje, gauri in urechi sau in buric. As fi perfecta, nu?
 
Un berbec oricum e perfect asa ca pot sa revin la activitatea minunata de asteptare sa treaca timpul ala din plan tehnologic. O sa se aprinda lumina si os a revin la tot ce eram pana acum. O sa ma oftic iar ca intervin rahaturi ca sa nu ma culc eu devreme, o sa bag o tigara, sa ma uit cu jind  la temporarul de pe mana, o sa mai trag de timp pe mess si daca am chef, il critic pe noul Tudor Chirila pe blog.
 
Cand nu e curent, timpul capata o alta dimensiune. Il numeri si parca prea trecere. Cand ai terminat, s-a dus juma de noapte.  Si cand tehnologia revine, activitatea se reia, ciudatenile dispar, viespile care mi-au intrat azi abuziv si in turma in camera, apar. DE parca as fi fost in stand by. De fapt, toata comuna a fost. Doar ca unii s-au resemnat. Daca dormi, vine dimineata mai repede si nu mai ai nevoie de electricitate ca sa bei un pahar cu apa sanatoasa de putz.
 
A cincea ploaie si al zecilea abonat Cosmote care are telefonul inchis. Incerc sa dau de civilizatie pana nu ma lasa si bateria de la telefon. A raspuns unul. Timpul trece la fel de greu In momente d-astea iti dai seama cat valoreaza monotonia noastra de rahat. Si ce bine e cand totul decurge mecanic, comod si organizat.
 
 
Vreau zgomot. Vreau agitatie.
 
 
As vrea sa fiu altundeva, dar sunt acasa si e responsabilitatea mea sa fiu acolo. Astept minuni.

 

  • Share/Bookmark

Tags:
Posted in Personal | No Comments »

Autentificare
Theme design by Christian Gnoth

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

Parerea ta conteaza

Echipa Weblog.ro e alaturi de tine! Da-ne un semn!

  • Vrei sa iti faci cont pe www.weblog.ro si intampini dificultati?

  • Ai intrebari legate de folosirea site-ului?

  • Doresti sa ne comunici comportamentele abuzive ale unor membri?

  • Vrei sa faci comentarii sau sa ne dai anumite sugestii?

P A R E R E A T A