Reteta de sezon
Posted in: Diverse | Comments (0)
Ingrediente:
- una bucata tuta si trecuta, de obicei bruneta si slaba, care probabil vrea sa fie figurant intr-o emisiune
- una bucata soacra, manevrabila prin telecomanda. Tipa mult, nu intelegi ce zice si se opreste cand schimbi canalul. Daca revii, incepe iar.
- ginerele e la alegere: hot, mincinos, afemeiat, amanetist, oricum dar sa nu mai lucreze de cateva luni.
Se mai adauga un prezentator agitat, vadit diferit fata de alte emisiuni. Textul preferat: “spune, baiatule, adevarul familiei tale”. Un om mai Gica Contra ar putea sa il intrebe….. ”care adevar, ca am mai multe?”. Cursurile de jurnalism sau actorie nu sunt necesare.
Se amesteca cu condimente, se adauga senzationalism, se extrage ca spuma de pe ciorba orice urma de inteligenta si se stropeste, evident, cu fictiune peste. Bodyguarzii nu intra in reteta, pentru ca sunt scumpi. Se mesteca bine de tot si iese… iese… iese… Oooooo Tv! Pe mana soacrei.
Acum ca v-am lamurit cum e cu detaliile succesului, sa prezentam si cate putin din rezultat. Cuplul trebuie neaparat sa locuiasca cu soacra intr-o vila. Socrul, ala batranu’ si inteleptu’ nu e nevoie sa vorbeasca, dar daca o face, sa nu zica cu mai mult de trei cuvinte decat nora fraiera fraierita. In general, subiectele se invart in jurul banilor si femeilor, adica alcool, jocuri de noroc, furturi, vraji, amante bortoase. Zonele actiunii: rezidentiale intotdeauna: Chiajna, Voluntari etc. Ginerele se bate, maraie, rage, dar niciodata nu tre’ sa isi ceara scuze. A, nu trebuie neaparat sa stie cu cine sa se bata, dar ar fi preferabil sa nimereasca pe cineva macar o data. P-asta cu scuzele o face dupa, cand se duce spasit si linistit sa ii dea Cristian Adrei sfaturi.
Nu prea poposesc eu pe Otv, dar nu am cum sa nu ma opresc din zapat cand vad un titlu precum “Urmeaza fata care face sex cu sosete albe in picioare”. Nu am rezistat pana sa vad maretul reportaj, dar recunosc, ma asteptam sa aiba rinoceri, fripturi sau eventual saci in picioare, nu sosete. Ei, asta-i culmea.
Totusi, era ceva ciudat la emisiunea asta. Am asteptat juma’ de ora sa taca soacra, ca sa vad ce fata are ala cand afla ce facuse. Ca pana atunci nu i se zicea. Si saraca nora nici macar reactie nu prea putea sa aiba. Ce? O vrea sa ia ea deciziile in casnicia ei? Da’ a batrana ce-are? Ca doar n-o glumi reclama aia veche de pe vremea Connex-ului, “ce-i al meu e si al tau”. Adusasi barbatu’ in casa? Aia e, acu’ respecta regulile mele, doar nu p-ale lu’ nevasta-sa.
M-am tot abtinut sa mai comentez ceva, dar cedez. Nenea Cristian Andrei avea ceva frumos cand era la radio. O voce asa blanda si suava incat adormeai pe povestea lui si dupa te ofticai ca n-ai prins sfarsitul sfatului in legatura cu relatiile sentimentale. Apoi s-a mutat pe Antena si a inceput sa despice in paispe’ situatii ale tiganilor. Ma rog, macar erau reale. Dar aici? Ce cauta? Scrie mare si lat pe tot ecranul ca ce urmeaza e fictiune, asta daca trecem cu vederea stereotipul si bancurile cu soacrele crizate, fiicele fraiere, sotu’ tinut sub papuc, iar ginerele destrabalat. Eh, in fine. Sa nu ne mai luam de ce ne-ar putea insulta neuronii. Omu’ face si el bani din ce poate.
PS: Nu am omis intentionat cazuri in care protagonistele sa fie sotiile si nu sotii. Pur si simplu, nu am avut rabdare sa ajung pana acolo.
press-gurl @ Ianuarie 26, 2010
Gargui sau Cum sa faci ce (nu) trebuie in sesiune.
Posted in: Diverse | Comments (0)
Sesiunea e o perioada delicata, fie ca esti student, masterand sau doctorand, asta in cazul in care ultimii mai dau examene. A se pretui si valorifica (pana la proba contrarie).
Mai exact, cu totii stim ca in sesiune, cand avem fix 50 de ore sa invatam pentru examenul X si alte 25 pentru testul Y, apare revelatia aia suprema de a face ceva. Orice. Doar ca atunci, parca, e momentul perfect pentru a muta muntii din loc, a schimba lumea si a-i refugia in curte pe toti locuitorii insulei Hait, adica orice, mai putin pentru invatarea materiei uriase din care dai examenul ala care stii ca nu e grila. Si nici de completat propozitii.
Drept urmare, propun un decalog al comportamentului studentesc in sesiune.
1. A nu se iesi din casa incepand cu prima zi a sesiunii.
2. A nu se merge la o librarie, din orice motiv.
3. Daca, totusi, ati ajuns acolo, a nu se petrece mai mult de 39 secunde in institutie.
4. A nu se arunca priviri, cat de scurte, asupra topului vanzarilor.
5. A nu se zabovi asupra volumului de pe locul 1.
6. A nu se pipai volumul si a nu se citi rezumatul de pe spate (ca doar orice lege are voie sa aiba 2 articole legate intre ele).
7. A nu se mirosi hartia din care e facuta cartea.
8. A nu se acorda timp de gandire daca, cum, pentru ce si e posibil.
9. A nu se indrepta spre casa de marcat cu volumul in mana.
10. A nu se cumpara cartea.
Si daca tot ati pacatuit, ca doar suntem si noi oameni si avem curiozitati, probabil ati facut-o la fel ca si mine, cu o carte decenta de peste 400 de pagini, care nu te lasa sa o pui pe noptiera, decat daca te bagi la somn.
E o poveste complexa, frumoasa si vie. Si daca, prin norocul sortii, ati terminat cartea si mai aveti timp de invatat, luati-o din nou in mana si notati-va fiecare prima litera a fiecarui capitol, apoi faceti la fel cu ultima. Dar neaparat dupa. Veti descoperi doua citate care o sa va macine cateva alte nopti. Apoi spuneti-mi ce parere aveti despre Gargui.
press-gurl @ Ianuarie 23, 2010
Tendinte neuronale 2010.
Posted in: Diverse | Comments (0)
Dupa lungi lupte cu platforma si ceva activitate pe ceea ce a fost baby 2, revin cu vesti. Luptele le-am castigat, multumita Bro News.
Probabil ne amintim cu totii ce a insemnat 2009: am avut alegeri, un soi nou de gripa si alte cateva intamplari. Insa nu aveam cum sa va las in necunostinta de cauza in ceea ce priveste tendintele pe 2010.
Exista o vorba in batrani, aia cu romanu-i nascut poet. Ce-i drept, tindem noi sa vorbim mult si sa nu prea facem, sa ne intrecem in talente de literatura si in creativitate. Iar imaginatia n-are limite. In acelasi timp, graiul nostru romanesc e complex si plin de cuvinte cu dublu sens. Iar cand vocabularul si imaginatia/marketingul se unesc iese…
Intr-adevar, intelighenta limba romana infinita este… Mai exact, nu se defineste niciodata. Mereu apar cuvinte, expresii si intelesuri. Dar si marketingul are amuzamentul lui.
Cu puturile am inteles cat de cat cum se fac, cu putele insa… Nu ma bag, o fi doctor nenea. Asa ca tineti minte: nu exista niciodata o reclama care sa nu poata fi facuta si intr-un mod original, orice ar insemna asta. Sa mai zica cineva ca sexul nu vinde.
PS: O parte a numarului de telefon a fost sters, pentru a se pastra identitatea “arhitectului”. Dar, pentru amatori, cautati prin Romana, centrul vietii si fast-food-urilor bucurestene.
press-gurl @ Ianuarie 13, 2010
Michael’s world.
Posted in: Diverse | Comments (0)
Am mai luat o pauza. De bunavoie sau nu, cu platforma noua pe care inca ma chinui sa ma descurc. Dar vin cu un anunt frumos si o invitatie, in acelasi timp. Vedeti detaliile mai jos.
press-gurl @ Noiembrie 25, 2009
A story I dreamed…
Posted in: Personal | Comments (0)
Era prima zi de scoala. Ma rog, facultate. Ea tot scoala ii spunea. O sala mare, sobra, trista, cu mese si scaune vechi, dar cu un aer somptuos.
In ultima banca era el. Rebel, cu un par frumos, mai stralucitor decat al ei. Il intreba ceva, el ii zambi, iar ea se indragosti definitiv si irevocabil. Se iubira, se casatorira, iar de atunci incolo si-au indeplinit respectuos rolul de sot si sotie. Ii facu copii, frumosi si multi.
Anii trecura, iar ea se uratea o data cu varsta. El, in schimb, devenea din ce in ce mai interesant, mai misterios, cu parul lui mai stralucitor decat al ei. Ea il iubea din ce in ce mai mult si il invidia cu gandul. De fapt, pana si copiii, tot multi, aveau parul mai stralucitor decat al ei.
Ea crestea in ani si se uratea in continuare. Intr-o zi, el muri. Avu dezamagirea ca a fost lasata singura intr-o lume nedreapta, dar ii statu de veghe la capataiul sicriului de pe o masa cumparata din salariul lui crescand. Pana intr-o alta zi….
Se uita la el in cosciug, palid si serios si observa ca, chiar si acum, el avea un par alb, dar totusi lucios… Mai stralucitor decat al ei. Intr-un moment de ganduri intortocheate, duse prea departe, lua o foarfeca, ii ridica capul aproape blocat in pozita stearsa de mort si taie cat de mult o tinura muschii batrani ai mainii. Taie, in speranta disperata ca macar in moarte sa fie ea partea remarcabila a cuplului. Cand termina, cazu obosita si lasa reumatismul sa-si continue durerile cele de toate zilele. Apoi il privi… Si tot ce simtise ea vreodata, tot focul cu care plecase de la parinti, se maritase cu el intr-o capitala bine cotata si toate durerile facerii pe care le indura de cel putin cinci ori, se dusera in rai odata cu sufletul lui.Ea ramasese pe pamant, scarbita de cata uratenie poate zace intr-un cap chel, neputincios, batran si mort. Se mira cum si-a putut pierde viata si cum a acceptat ca ea sa fie intotdeauna umbra lui. Si totul din cauza parului aluia…
Si pleca. Isi lua un bagaj mic si lasa una din multele lor case, cumparate, evident, din salariul si parul lui. Nu ii suna pe nici unul dintre multii lor copii, pentru ca, oricum, semanau cu el. Si se muta in alta. Iar el zacu singur, intr-un sicriu scump si o casa in care nimeni si nimic nu mai scoase un zgomot. Dupa un timp, incepu sa puta. Vecinii se mirara, dar ajunsera repede la concluzia ca ea sigur s-a senilizat pana la nebunie de la batranete, pentru ca el nu avea cum. Si uitara.
Morala: uneori pana si iubirea atarna de un fir de par.
press-gurl @ Noiembrie 3, 2009
Special.
Posted in: Personal | Comments (2)
Mai tineti voi minte cum era cand erati mici? Ma rog, nu chiar mici, dar pe acolo. O pre-pubertate manifestata precoce, cand descopereati lumea, cu tot ce vi se parea ca cuprindea ea? Eh, eu in perioada aia ma decisesem sa arunc iremediabil casetele pe care mi le facea cadou tata cu Vivaldi sau Verdi si sa le inlocuiesc cu preferintele personale (bine, imi placeau si alea, a nu se citi ignoranta fata de cultura, doar ca la varsta aia le gustam ca fiind muzica buna pentru somn).
First and forever the best a fost, este si va fi Michael Jackson. Nu vreau sa spun acum nimic, decat: duceti-va la film.
Second si multumita unui var apropiat, au fost hip-hoapele, mai exact Mafia, La Familia, Parazitii, RACLA etc. Pe vremea aia, primele doua trupe mentionate cantau impreuna si era lupta aia Kartel versus RACLA. Eh, eu fatuca in scoala generala, fascinata de atatea versuri per melodie, m-am atasat de tot ce inseamna muzica asta si, mai ales, am capatat o fascinatie pentru faptul ca erau si fete in ecuatia de care vorbesc, ce aveau si voce si caracter.
Pe una dintre ele va invit sa o urmariti intr-un interviu care merita. E format din doua episoade, pentru al doilea mai aveti de asteptat, dar nu mult.
press-gurl @ Octombrie 31, 2009
Our last show…
Posted in: Personal | Comments (0)
…A fost azi. Si va mai fi. Depinde de noi daca si de cate ori il mai vedem. Depinde daca mai vrem, daca ne tine…
Al meu a fost azi. Si va mai fi. Pentru ca vreau. Pentru ca asa e singurul mod in care il mai vedem, in care ii simtim zambetele, radem la glumele lui sau ne blocam fascinati la dansul lui…
A fost… si marketing… si realitate… si imagini inaltatoare, care iti taie respiratia… si a fost el.
Am ras, am plans, am aplaudat si am dansat. Dar totul in fata unui ecran. Asta ne-a ramas… Un ecran… Si de fiecare data cand il vom vedea, va fi in fata unui ecran.
Dar e…
Duceti-va la film ca nu o sa regretati nici macar o secunda.
press-gurl @ Octombrie 29, 2009
Dialog in oglinda
Posted in: Personal | Comments (0)
Eu: Ce? Ce te uiti asa la mine?
Ea: Hihi. Buna.
Eu: Da. Buna. Care-i faza? Ce vrei? Am baut cumva prea mult? E de la… ?
Ea: Ei, hai, nu mai fi asa. Ma faci sa rosesc.
Eu: Ai rosit tu vreodata?
Ea: Eu nu, dar tu da.
Eu: Adica?
Ea: Pai pe mine ma vezi doar cand ai tu chef. Dar nu te-ai gandit niciodata ca sunt mereu acolo? Ca tot te lauzi ca gandesti mult.
Eu: Whatever. Ce vrei?
Ea: Ce vreau? Sa vad ce mai faci. Vad ca m-ai cam uitat. Au trecut prea multe zile in care te-ai uitat la tine dar, de fapt, niciodata la mine.
Eu: Aaa. Da. Poate. Ma rog, scuze. Dar de ce ti-as zice ce mai fac? N-ai zis ca esti mereu acolo? Nu stii déjà?
Ea: Poate stiu. Dar nu imi place cand uiti de mine. Uff, de ce nu vrei sa vorbim si noi normal, relaxat?
Eu: E asta o situatie normala? Oricum, e ciudat sa vorbesc cu tine. Stii tot. Ma simt aiurea. Ma uit in ochii tai si vad unele adevaruri pe care n-as vrea sa le realizez. Si unele ma dor, altele ma macina. Prea putine ma multumesc.
Ea: Ti-e frica de mine? Vezi, déjà vorbim altfel. Progresam.
Eu: Da, nu stiu daca as vrea sa vorbim. Dar tie nu ti-e frica de nimic?
Ea: Ba da. De fiecare data cand ne vedem ma ingrijoreaza cate ceva. Bine, nu e asa tragic. Uite, de exemplu, imi place cand ma machiezi. Esti mai atenta ca oricand.
Eu: Eu vorbeam de frica, nu de griji. Nu stiu daca-s pregatita sa vorbesc cu tine.
Ea: De ce? Ti-e ca ne aude cineva? La stilul tau, nu cred.
Eu: A ha. Nu. Doar ca atunci cand te vad, realizez tot, nu doar de machiaje sau ce zici tu. Tot ce imi place si tot ce nu. Tot ce ar trebui sa schimb la mine. Tot ce imi da puteri si toate lucrurile de care imi e frica.
Ea: Si de ce ar fi asa greu? Ai luat multe decizii in viata iar eu primeam rareori, poate, doar o privire. Atunci erai singura. Acum de ce e asa greu?
Eu: Ce optimista esti. Daca ma gandesc mai bine, tot ce tine de tine e in mainile mele. Tot. De unde atata optimism? Ca pe mine ma cam sperie responsabilitatea asta. Daramite tu, ca depinzi de mine.
Ea: Stiu. De multe ori incerc sa evit sa iti zic cand nu imi place ceva, ca sa nu iti stric ziua. Dar nu pot, se transmite. Ganduri, sentimente, intuitie. Nu pot sa ma abtin. Ia-o ca pe un ajutor.
Eu: Adica tu esti toate astea? Pai din ce esti construita? Da-ma pe spate, din neuronii mei cumva?
Ea: Uff. Nu. Aia sunt ai tai, faci ce vrei cu ei. Eu sunt parte din sufletul tau. Ti-am zis cam ce sunt.
Eu: Si atunci? Ce vrei de la mine?
Ea: Ce vrei tu…
press-gurl @ Octombrie 22, 2009
Cand iei o pauza de viata…
Posted in: Personal | Comments (0)
Ce revigorant e sa racesti. Crunt, cu dureri, ochi obositi si tuse. Atunci intervine limitarea ta de om cu oase, sange si organe si spune “STOP! Gata! Orice ai face, acum zici <<piua>>, pentru ca nu esti invincibila!”. Si asculti. Stai in pat. Citesti. Simti neintrerupt ce ti se intampla atunci cand esti in metrou cu cartea-n brate si se apropie statia ta – cum sufletul iti zvacneste odata cu cartea. Sau cum cartea prinde viata in sufletul tau.
Acum nu te intrerupe nimeni. Inchizi ochii si devii Mirona sau Octave Parango. Le vezi povestea sau le-o continui. Te trezesti cu citate. Si reiei de unde ai ramas…
Nu sunt prototipul persoanei sociale. In felul meu si in anumite momente, iubesc singuratatea. Cand suntem doar noi, eu si gandurile mele, ne intelegem mai bine. Desfacem mistere, lansam si apoi combatem ipoteze, clarificam informatii pana atunci vagi.
Totusi, soarta face ca, de multe ori, zilnic sa fiu pe drumuri. Cu diverse. Sa citesc in metrou, sa gandesc in microbuz si uneori sa nu ma imbrac corespunzator gradelor de afara. Ca sa lamurim raceala.
Si cand IACRS-ul cu pricina apare, zaci. Amani tot ce ardea si zaci. Incepi sa te consideri stapanul de necontestat al corpului tau uman si firav daca reusesti sa te ridici pentru a misca fereastra si, deci, pentru a decide de cat aer proaspat vrei sa ai parte.
Cand racesti si zaci, ceva te impiedica sa ai gandurile egoiste de pana atunci. Sa reanalizezi probleme, sa cauti strategii sau sa-ti promiti vreo minune. Nu poti. Te pierzi in personajele care te imbie sa inchizi ochii si iti tin tovarasie de-a lungul somnului.
Ce revigorant e sa racesti. Atunci, iti dai seama ca iti pot curge lacrimi fara sa fi suferit, ca ti se pot inmuia muschii fara sa te fi indragostit, ca poti avea lipsa poftei de mancare, fara sa fi trecut prin vreo drama. Si doar atunci, toate vocile din jurul tau raman doar niste gemete indepartate, chinuite de alte boli…
press-gurl @ Octombrie 22, 2009
“Droguri, baieeeeti. Avem droguri bune, baieeeeeti.”
Posted in: Personal | Comments (0)
Bucuresti, Romania, anul 2020.
De 10 ani s-au legalizat drogurile si sexul… aaa… pardon… prostitutia. Matasari e zona rezidentiala, iar ca sa calci pe Plevnei iti trebuie cel putin o masina mai noua de doi ani. Au aparut automate cu harti turistice la intersectii, asta acolo unde nu sunt cele cu seringi. Dar, la 10 seringi luate ai o harta bonus. Asta ca sa stii unde sa te duci daca se goleste automatul tau. Pe strazi e maturat, parca miroase vag si a parfum. Becurile de iluminare sunt rosii si galbene. Localurile nu sunt vechi nici noi, dar au mai multa personalitate decat zgarie norii de birouri neinchiriate. Nu iti mai e frica sa mergi pe strada. Pe ici, pe colo, o prostituata imbracata din Mall semneaza condica la doctor si isi plateste impozitele la stat. Barbatii nu se mai incurca cu secretare si nu isi mai bat nevestele. Inainte de Craciun, ei primesc, dupa cum a propus tanti Tatoiu acu’ 11 ani intr-o emisiune, "tichete" pentru bordel. Adolescentii sunt fericiti. Tocmai a crescut numarul torturilor diplomat cu glazura de marijuana cumparate. Olandezii se oftica la sarmalele cu iarba.
Avem bani sa ne punem si in cap. Traficantii s-au facut vanzatori si acu’ se intrec in idei, iar peshtii au firme. Pensionarii primesc mai mult bani si tocmai am achitat ultima rata de imprumut la FMI mai repede decat se astepta. Bunica-mea se chinuie sa invete cum sa conduca un Jeep pe cutie hidramata. E o zi frumoasa, ca oricare alta…
Ati visat suficient? Suntem in 2009, avem o conducere care stiti si voi cum e si nu reusim sa scoatem niste bani pentru bunicii care si-au rupt spinarea pentru stat vreo 50 de ani. Si-au vandut Daciile sau Trabanturile demult. Basescu a venit cu o idee pe care multi o sustin. Altii se agita.
Toti uita un lucru… Avem alegeri in noiembrie. Suna frumos ce zice Base pe plan economic, social sau oricare altul, dar sunt sanse undeva la 10% sa se si intample. Drept urmare, propun: hai sa radem de reactii. Si de cum ar fi aratat Romania in 2020 daca se intampla ce zicea el. Ca vorba aia, nu strica putin "haz de necaz".
press-gurl @ Septembrie 23, 2009
